Fie că e 1 Decembrie şi se sărbătoreşte Ziua Naţională a României, fie că e 24 ianuarie şi marcăm Unirea Principatelor Române, fie că-i cinstim pe eroii Revoluţiei Române din 89, de când cu criza şi neajunsurile materiale, de români s-a lipit un obicei, huiduiesc politicienii prezenţi la manifestări.
Nu pare să mai intereseze pe nimeni semnificaţia zilei, faptul că se intonează imnul naţional ori că se arborează drapelul neamului. Nu, toată lumea huo! Sugur că lumea poate să huiduie orice şi oricând, dar pe de altă parte, consider foarte grav, de lumea a treia, să huidui Imnul Naţional.
Nu pun la îndoială faptul că politicienii şi-au făcut-o cu mâna lor. Că poate discursurile ar trebui să fie mai scurte, mai discrete atunci când o întreagă ţară e greu încercată şi când cureaua a fost strânsă la maxim.
Şi totuşi? Noi cetăţenii cu ce suntem mai presus, mai de caracter decât politicienii? Chiar nu ne putem desprinde deloc de propriile probleme şi greutăţi măcar de câteva ori pe an? Am putea oare să nu mai punem semn de egalitate între bunăstarea materială şi demnitate?
Se ridică o întrebare destul de serioasă? Cât de relevante mai sunt aceste sărbători naţionale? Ele par să fi devenit mai degrabă un pretext, pentru o mână foarte mare sau mică de oameni, să îşi arate bubele şi nemulţumirile.
E ca şi cum, într-o familie, pentru că s-a ajuns la sărăcie, nu ne mai aducem aminte de zilele de naştere ale părinţilor sau ale copiilor. Nu mai există nimic în lume de care să ne bucurăm, de care să ne legăm existenţa, pentru că nu avem bani. Şi atunci, ne certăm şi ne aruncăm în faţă cu băutura şi mâncarea pe care le-am pus pe masă, pentru aniversarea mamei.
Violeta A. – Realizator Radio
Foto: trilulilu.ro